Anunturi imobiliare, vanzari si inchirieri terenuri / case / apartamente / spatii pentru birou / depozite


Credite imobiliare

Abonare la
Newsletter si Alerte RED

Adauga
GRATUIT
anunt imobiliar

Contul meu

Email utilizator:



Parola:



Login
Creare cont gratuit
Reamintire parola









Agentii Oferte particulare Proiecte rezidentiale Credite locuinta Utile Timp liber

Guvernul a aprobat proiectul privind performanta energetica a cladirilor

Data publicarii: 03.10.2008

Persoanele care vor sa-si vanda apartamentul trebuie sa prezinte la notariat certificatul de performanta energetica a cladirii, in scopul incheierii contractului de vanzare-cumparare, iar in cazul inchirierii, trebuie sa prezinte certificatul la administratia fiscala pe raza careia de afla cladirea.

Guvernul a aprobat, in sedinta de ieri, un proiect de lege pentru modificarea si completarea Legii 372/2005 privind performanta energetica a cladirilor. Certificatul de performanta al cladirii este eliberat proprietarului. Certificatul elaborat pentru cladirile noi se prezinta comisiei intrunite in vederea receptiei finale si se introduce in cartea tehnica a constructiei.

Actul normativ aprobat miercuri de Guvern mai prevede ca nerespectarea obligatiei privind afisarea certificatului de performanta energetica a cladirii, pentru cladirile cu o suprafata utila de peste 1.000 mp aflate in proprietatea sau administrarea autoritatilor publice sau a institutiilor care presteaza servicii publice, se sanctioneaza cu amenda de la 1.000 la 2.000 lei. Aceeasi amenda se aplica si pentru nerespectarea obligatiei de a prezenta certificatul la receptia finala a cladirilor noi. Sanctiunile se aplica de primarii.

Potrivit actului normativ, auditorul energetic pentru cladiri este definit ca o persoana fizica atestata in conditiile legii, care are dreptul sa realizeze auditul energetic, sa elaboreze certificatul de performanta energetica si sa intocmeasca raportul de audit energetic al cladirii existente. Auditorii energetici pentru cladiri sunt specialisti care isi desfasoara activitatea ca persoane fizice autorizate sau ca angajati ai unor persoane juridice.
Atestarea tehnico-profesionala a specialistilor ca auditori energetici pentru cladiri se face sub autoritatea Ministerului Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor.

Conditiile si procedura de atestare tehnico-profesionala, inclusiv de exercitare si de suspendare a activitatii ca auditor energetic pentru cladiri, se aproba prin ordin al ministrului Dezvoltarii.

Potrivit proiectului de lege, se infiinteaza Comisia Nationala pentru Cresterea Performantei Energetice a Cladirilor, organism de specialitate fara personalitate juridica, cu rol consultativ pe langa MDLP.

Comisia este formata din 15 membri atestati tehnico-profesional ca auditori energetici pentru cladiri.
Structura, atributiile si regulamentul de organizare si functionare ale Comisiei, precum si numirea sau revocarea membrilor acesteia se aproba prin ordin al ministrului Dezvoltarii.
Sursa: Wall Street

Toate stirile imobiliare



Home  |  Publicitate pe site  |  Site map  |  Despre noi  |  Contact  |  Politica de confidentialitate  |  Acord de utilizare  |  red@neweuropemedia.ro

Copyright 2003 - 2008 © New Europe Media - Toate drepturile rezervate.